3 OCT 2020 · Din volumul "La loca de la casa" (Nebuna casei), ne dăruieşte un fragment din a patra sa povestire. Mărturisesc că, deşi o citisem, ascultând vocea Rosei, povestirea este alta. O fi din pricina deformării profesionale, căci translatorii dezvoltă mai mult înţelegerea după auz decât celelalte competenţe, însă “r”-urile pe care Rosa trebuie să le fi îngrijit de mică pentru a-şi pronunţa corect numele, (deşi Shakespeare se oprise oricum mai mult la dulceaţa florii - what’s in a name?), cadenţa lecturii, inflexiunile, pauzele şi calmul pacific al...Pacificului, ne fac literalmente să simţim, să vedem, să mirosim şi mai ales să ascultăm acea respiraţie oceanică, acel suflu primordial.
Istoriile care compun acest volum sunt scene de viaţă de la graniţa dintre ficţiune şi memorie (şi ce literatură nu?!) însă în acelaşi timp, sunt metafore ale scriiturii. Rosa s-a împrietenit cu NEBUNA CASEI de multă vreme. Şi în această ipostază, ne îndrumă prin acest spaţiu suficient de amplu (remarca se datorează carantinei) pentru a cuprinde visele, iubirile, întâlnirile fericite şi pe cele eşuate, bătălia împotriva apatiei şi perfidiei, nudurile sufletului, indecente sau nu; şi în acelaşi timp, suficient de îngust pentru ca singularitatea sa imagistică şi literară să nu se estompeze. Luaţi de mână de către Rosa Montero şi având ca fundal vocea nebunei cu ecoul său, ne afundăm în această casă în care domneşte literatura şi în care albumele cu fotografii de familie îi conţin pe Goethe şi pe Wilde, pe Capote şi pe Melville, pe Rimbaud şi pe Italo Calvino…
14 JUN 2020 · Mario Ojeda umblă în căutarea unui artist dispărut în anii de după războiul civil, într-o zonă a Madridului pe care o visase Arturo Soria. O zonă cu vechi vile părăsite. O stardă deschisă către un loc viran, brăzdată de şinele tramvaielor al căror zgomot însoţeau tăcerea forţată a acelui 1966, anul Referendumului şi al fricii, al conformismului şi al mediocrităţii...într-un oraş în alb negru. Şi, cu toate astea, lumea se iubea, rezista, şi îşi revendica...dreptul să viseze, să respire, să trăiască în libertate. Franco şi Regimul său nu aveau să fie eterni. În Madrid se trăia sfârşitul erei tramvaielor. Romanul unui alt oraş, al unei alte ţări. Împotriva uitării şi a neaducerii aminte, literatura. (Editura Huso)
1 MAY 2020 · Cu zile în urmă, prietenul Horia Barna mi-a trimis pe whatsapp un text care purta un titlu, mai lung, am banuit, decât îmi permitea să văd ecranul telefonului: Plimbare prin Parisul, dar şi aşa, am continuat să citesc, (în pofida avalanşei de mesaje, care, de la instaurarea stării de alarmă te extenuează dacă intri cumva în spirala lor) din două motive. Unul, venea de la Horia şi doi, Parisul “vaut bien une messe”! La rândul al doilea, ca şi voi, ştiam deja cui îi aparţine scriitura cu toate că numele autorului apărea abia la sfârşit. Această incursiune literară şi pictorică, intertextuală şi intermodală, care deşteaptă amintiri din Parisul lui Cortazar dar şi din cel al lui Charlie Hebdo, această capacítate de a ne pune în faţa unor scenarii abominabile cu candoarea metaforei şi firescul descrierii unei zile oarecare, o zi în care nu se petrece EFECTIV nimic, nici nimeni, cu excepţia minţii lui Vişniec unde se petrece totul, căci iese pentru două ore în stradă şi vede cea mai mare scenă a lumii. Nu este, oameni, buni, un lux şi un deliciu? Nu, fără respiraţia publicului. Fără “rhubarbul” figuranţilor. Ideea cea mai paralizantă care traversează această cronică este oraşul gol pe dinafară şi pe dinăuntru. (Catalina Iliescu)
27 APR 2020 · Acest fragment este cel cu care Mihai Eminescu decide să deschidă nuvela “Sărmanul Dionis”, exponentul poate cel mai cunoscut al prozei de ficţiune a poetului naţional, care catapultează puţin cunoscuta literatură română în universalitate la sfârşitul secolului XIX. Este unanim recunoscută de către lingvişti şi academie în general extraordinara sa putere de sinteză a tot ceea ce se scrisese până la el şi vasta sa contribuţie la cristalizarea limbii române literare ulterioare. „Sărmanl Dionis” este o proză avat la lettre în care se contopesc ideile metafizice alimentate de tezele kantiene şi schopenhauriene cu dimensiunea fantastică. Deşi primeia îi putem atribui tratamentul spaţial şi temporal, nu este mai puţin adevărat că cea de a doua absoarbe toate celelalte versante: oniricul este lentila prin care năvălesc în povestire aberaţia, anacronismele, suprapunerea planurilor. Fragmentul ales de actorul Ion Caramitru, pe care ni-l cedează din colecţia sa personală, este meditaţia filozofică îniţială pusă în gura lui Dionis. După părerea criticului Aurel Martin, semnificaţia monologului nu este atât filozofică, cât caracteristică unui personaj a cărui obsesie se concretizează în spaţiul real în care încearcă să anuleze timpul relaţional şi finitudinea teritorială. (Sinopsis: C. Iliescu)
22 APR 2020 · O povestire care nu îi va lăsa indiferenţi (mai ales pe scriitori), „Amurgul cărţilor” (títlu cu rezonanţă intertextuală) este o distopie intelectuală, sau şi mai grav, umanistă, care apeleaza la una din temerile noastre subiacente şi anume, că într-o bună zi nu se va mai citi. Cu toţii ne gândim la literatură, însă autorul priveşte printr-un telescop care cuprinde întreaga suflare omenească, precum pandemia pe care o trăim, şi întregul meşteşug al cărţii, începând de la scris, cules, tipărit, pus pe raftul unei librării ori biblioteci, prezentat de un ştiutor ori iubitor şi, în cele din urmă, citit de adevaratul sau destinatar.
Lipseşte din ecuaţie sau din puntea care uneşte cele două capete de pod, traducătorul, dar aceea e o altă poveste. Biblioteci ferecate ori evacuate, cartea din cimitire precum vârful de lance din perioada bronzului, dezgropată de arheologi, verbe ieşite din uz, pe scurt o lume sumbră din care răsar nume dacice: cetăţuia Marcodava, anticarul Deceneu - cu nume de filozof si sfetnic al regelui dacilor, Zia „cea strălucitoare”, nume de domniţă dat locului pentru citit, Gebeleizis – zeu al geto-tracilor ale cărui însemne sunt tunetul şi trăsnetul şi care are misiunea de a salva lumea... (Catalina Iliescu)
Information
Author | CuentaCuarentenas |
Organization | CuentaCuarentenas |
Categories | Books |
Website | - |
- |
Copyright 2024 - Spreaker Inc. an iHeartMedia Company